Răzvan Burleanu se însoară! Cine e nașul de cununie al șefului FRF

Răzvan Burleanu se însoară! Cine e nașul de cununie al șefului FRF
  • Publicat:

Răzvan Burleanu (36 ani), președintele Federației Române de Fotbal, plănuia să se însoare în acest an, dar pandemia COVID-19 a amânat evenimentul. În aceste condiții, nunta va avea loc anul viitor, iar nașul de cununie va fi omul politic, Vasile Dâncu.

Anunțul a fost făcut de realitateasportiva.net care mai specifică: „Dâncu va deveni nașul acestuia odată cu botezul fetei șefului fotbalului românesc”.

Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal de la data de 5 martie 2014, când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu. În aprilie 2018 a câștigat un nou mandat din primul tur de scrutin, fiind votat de 168 dintre cei 254 de membri afiliaţi prezenţi la Adunarea Generală de la Casa Fotbalului.

Burleanu a mai amânat nunta

În 2017, tatăl lui Răzvan Burleanu, Gică Burleanu (fost fotbalist) declara pentru cancan.ro. Nici costumul nu mă prinde. Pantofii, la fel. Mie îmi place în trening şi cu adidaşi. Sportiv. Doar am zis, «să mă îmbrăcaţi în costum şi cu pantofi când mă duceţi la groapă». Glumesc, o să fiu la costum, n-am ce face”. Dar, programul încărcat al șefului FRF a făcut ca evenimentul să fie amânat în mai multe rânduri.

Gică Popescu atacă: „Am pierdut opt ani! Nu am văzut pe nimeni să își asume ratarea calificării”

Cred că s-a pierdut un moment important ca să ne bucurăm cu toții aici, la București, de prezența echipei naționale. Vorbim de ani de zile și nu se face nimic. Am obosit să spun ce trebuie făcut, de ce nu ne calificăm. Și nu se întâmplă absolut nimic. Să răspundă cei care se ocupă de destinele echipei naționale. N-am văzut niciun membru al Federației să iasă să-și asume această ratare a calificării”, a declarat recent Gică Popescu, cel care în 2014 își depusese dosarul pentru a candida la șefia Federației Române de Fotbal.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”
Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut
CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
Nu ai voie să tai acest copac! Interzis prin lege pentru românii care au casă la curte
Nu ai voie să tai acest copac! Interzis prin lege pentru românii care au casă la curte
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×